Ce ar trebui să știi înainte să-ți construiești o casă la munte?

Dacă te-ai decis să evadezi din mijlocul orașului și să schimbi radical mediul în care trăiești, o zonă montană este alegerea ideală. Dincolo de peisajele de poveste și de liniștea pe care o oferă un astfel de loc, ia în considerare aspectele care te limitează, înainte de a trece la construirea propriu-zisă a casei.

Iată la ce trebuie să fii atent într-o astfel de zonă!

Locația este un aspect vital

Căutând liniște, probabil ți-ai propus să te stabilești cât mai departe de civilizație. Ei bine, ar trebui să te gândești de două ori înainte de a face acest pas. Dacă nu lucrezi de acasă, un traseu mult prea lung până la birou nu este tocmai plăcut de parcurs zilnic. În cazul în care ai o familie, și membrii acesteia vor avea de suferit în urma acestei mutări. Dacă ai trăit într-o zonă urbană, este de înțeles de ce îți dorești să te stabilești cât mai departe de aceasta, dar oricât de mult ai vrea acest lucru, necesitățile îți vor sta în cale. Nu-ți poți construi căsuța în vârf de munte, întrucât nu vei avea acces la supermarketuri, pentru a-ți procura utilitățile, la școli, pentru cei mici, iar deplasarea spre locul de muncă va deveni, cu timpul, un calvar. Prin urmare, un sat liniștit la poalele muntelui și nu foarte departe de oraș este cea mai bună alternativă. După ce te-ai informat cu privire la stabilitatea solului, la viitorii vecini și după ce te-ai asigurat că te situezi relativ aproape de o zonă urbană, poți continua demersurile pentru construirea casei.

Autorizația

Dat fiind faptul că viitoarea clădire nu va fi una de vacanță, ci o casă în care vei locui, nu o poți ridica pe piloni. Pentru o structură durabilă va trebui să aiba o fundație, ceea ce presupune procurarea unei autorizații de construcție. 

Încălzirea și izolarea casei

Cu precădere în zonele montane, unde temperaturile scad cu ușurință sub zero grade pe parcursul sezonului rece, trebuie să te asiguri ca ai o sursă de căldură suficient de puternică pentru a face față acestor provocări. Panourile solare sunt, fără îndoială, un început bun, dar va fi nevoie și de o metodă de încălzire activă, iar una dintre cele mai populare variante este cea în pardoseală. Poți opta pentru încălzire în pardoseală printr-un parchet triplu stratificat, precum cel de pe Valprest.ro, întrucât este una dintre cele mai eficiente metode prin care îți poți asigura căldura necesară. Nu numai că o distribuie uniform în întreaga încăpere, însă este și economă, consumând mai puține resurse decât sursele clasice de încălzire. Indiferent că optezi pentru o centrală, un boiler sau panouri solare, încălzirea în pardoseală rămâne o variantă de luat în calcul. În living poți amplasa un șemineu care să-ți asigure un plus de căldură și care să completeze estetic designul încăperii. Dincolo de încălzire, este necesară o izolație corespunzătoare a întregii case, pentru a nu permite temperaturii să se risipească. 

Știind ce aspecte sunt prioritare în ridicarea unei case într-o zonă de munte, poți începe demersurile imediat ce te-ai asigurat că este cea mai bună decizie atât pentru tine, cât și pentru membrii familiei tale.

Sursă foto – unsplash.com

Previous post  Ghid Detaliat despre Optimizarea SEO: Cum să Crești Vizibilitatea Site-ului Tău pe Motorul de Căutare
Next post Ce trebuie sa stii despre Maladia de Quervain?