Prejudiciu de 2 milioane euro cu locuri de parcare; perchezitii la dezvoltatori imobiliari din Bucuresti, Dambovita si Prahova

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, efectuează joi, 31 martie a.c., 51 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și în județele Dâmbovița și Prahova.

De asemenea, sunt puse în aplicare și mai multe mandate de aducere, intr-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în domeniul construcțiilor.

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai mulți dezvoltatori imobiliari, persoane fizice și juridice, ar fi prejudiciat o instituție publică, prin faptul că la momentul recepției clădirilor ar fi prezentat, împrejurarea nereală că au realizat mai multe locuri de parcare, decât cele existente în fapt, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2 milioane euro.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Previous post Turnul Scarilor- cea mai veche constructie din Sibiu
Next post O capodopera: o creatie ce strajuieste intrarea in Palatul CEC din Bucuresti