CEA MAI MODERNA Scoala Speciala se construieste la Cluj
Proiectul Consiliul Județean Cluj privind edificarea, cu fonduri europene, a noului sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, situat pe strada Aviator Bădescu, nr. 3-5, din Cluj-Napoca, înaintează în ritm alert.
Autoritățile clujene informează că a fost finalizată demolarea corpurilor de clădire existente și au demarat lucrările de construire la corpul nou, acesta urmând a fi structurat pe trei zone de funcțiuni distincte.
Concret, tronsonul 1, cu un regim de înălțime P+2E, care va cuprinde spațiile administrative și medicale, este realizat în proporție de 100% pe partea de structură și pe cea de zidărie, continuând, totodată, operațiunile la finisaje. De asemenea, instalațiile electrice și sanitare sunt, în prezent, executate în proporție de 80%.
Tronsonul 2, cu regim de înălțime S+P+3E, în care vor fi amenajate cele aproximativ 32 de săli de clasă și laboratoare, spațiile adiacente acestora și grupurile sanitare, este materializat în procent de 55%, fiind, astfel, efectuate în totalitate săpătura generală a subsolului și structura sa. În același timp, înaintează și lucrările la partea de zidărie.
Cel de-al treilea tronson, format din S+P+1E și compus din blocul alimentar – bucătărie și sala de mese, precum și din spațiile pentru activități sportive și de terapie, este concretizat în proporție de 70%, fiind realizate complet săpătura generală și structura subsolului, inclusiv placa de peste parter.
𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐬̦𝐞, 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣: „𝑂𝑑𝑎𝑡𝑎 𝑐𝑢 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑡𝑖𝑒𝑖, 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛𝑡𝑎𝑡𝑎 𝑐𝑢 𝑏𝑎𝑛𝑖 𝑒𝑢𝑟𝑜𝑝𝑒𝑛𝑖, 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡𝑢𝑙 𝐶𝑙𝑢𝑗 𝑣𝑎 𝑑𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖 𝑢𝑛 𝑒𝑡𝑎𝑙𝑜𝑛 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡 𝑑𝑒 𝑣𝑒𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑎𝑙 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑜𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡𝑒 𝑙𝑎 𝑛𝑖𝑣𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑠𝑐𝑜𝑙𝑖 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑒, 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑢𝑛𝑎𝑛𝑑 𝑑𝑒 𝑑𝑜𝑡𝑎𝑟𝑖 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑟𝑛𝑒, 𝑚𝑒𝑛𝑖𝑡𝑒 𝑠𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑖𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑙𝑎 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑒𝑙𝑒𝑣𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑖 𝑙𝑎 𝑜𝑝𝑡𝑖𝑚𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑖𝑖 𝑒𝑑𝑢𝑐𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒.”
Sediul școlii speciale clujene va beneficia și de o grădină senzorială amplasată pe acoperiș, de un spațiu special destinat hidroterapiei, precum și de amenajarea unui loc de joacă și pentru activități în aer liber.
IMPORTANT: Valoarea lucrărilor este de 14.160.963 de lei fără TVA, termenul estimativ de finalizare fiind luna aprilie a anului 2023.