Lucrarile de construire a Spitalului Regional de Urgenta Iasi ar putea lua startul anul acesta
Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat astăzi, în cadrul unei întrevederi organizate la Palatul Roznovanu, că licitațiile pentru contractarea lucrărilor de construire a Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași ar putea fi demarate în 2022.
La întâlnire a participat vicepreședintele Consiliului Județean Iași- Marius Sorin Danga, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Iași, Prefecturii Iași, Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, precum și reprezentanți ai instituțiilor medicale și ai Băncii Europene de Investiții.
O prezentare a proiectului a fost realizată de asocierea Studio Altieri SpA (lider) – Italconstruct SpA – Steam SRL – SC Proiect Consulting SRL – SC K Box Construction Design SRL – SC Rheinbrucke SRL, câștigătorii contractului de proiectare.
„Am participat astăzi, la invitația primarului Mihai Chirica, la întâlnirea de prezentare a echipei proiectantului investiției Spitalul Regional de Urgențe Iași.
Am felicitat echipa Ministerului care a făcut demersurile necesare ca astăzi să fim cel mai avansat dintre proiectele de spitale regionale din țară. Mi-am exprimat speranța ca acest exemplu de bună practică de colaborare între instituții, colaborare care, pentru lipsa de coeziune a clasei politice locale, pare una excepțională, va fi posibilă și în alte proiecte mari ale Iașului.
Am garantat întreaga cooperare a Consiliului Județean pentru toate etapele de proiectare precum și pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură promise încă de la fundamentarea proiectului.”, a declarat Marius Sorin Danga.