Rezervatie de istorie si arhitectura: Piata Unirii din Timisoara, singura piata BAROC din tara

O rezervație de istorie și arhitectură. Un…muzeu viu care învinge veacurile și ne oferă o generoasă lecție… La  Timișoara. Sau…despre demnitatea istoriei și culturii într-un loc care cucerește pe oricine!

3 august 1919!
În acea zi toridă de vară, zona centrală a Timişoarei era înţesată de militari. Trupele române pecetluiau prin prezenţa lor Unirea Banatului cu România. Veche administraţie austriacă avea să fie înlocuită cu cea românească! În Piaţa Domului, oamenii sărbătoreau şi chiar de atunci, cea mai veche piaţă din oraş şi-a schimbat numele în Piaţa Unirii. Ziua de 3 august a rămas în memoria timişorenilor ca ziua oraşului.

Povestea rezervaţiei de istorie şi arhitectură din vechea cetate e însă mult mai veche…
În 1716, armatele austriece conduse de prinţul Eugeniu de Savoya cucereau Timişoara din mâinile otomanilor. Sub administraţia imperială oraşul a început să-şi schimbe înfăţişarea. Arhitecţii s-au întrecut în a aşterne pe hârtie noile planuri! Actuala Piaţa Unirii a fost de atunci schiţată.

Provocarea de a o face efectiv să apară era mare! Spaţiul destinat construirii pieţei era traversat, pe diagonală, de un val mare de pământ. În afara lui se mai afla şi un şanţ cu apă. Din 1733, au apărut proiecte concrete de amenjare a pieţei . Numele ales iniţial a fost Piaţa Losonczy, în memoria lui Stefan Losonczy, comitele ucis de turci când au cucerit cetatea în 1552.
Una câte una, clădirile în stil baroc au dat culoare viselor arhitecţilor! 

Piața Unirii este cea mai veche piață din Timișoara și… singura piață BAROC din țară. N soi de… muzeu în aer liber dedicat unui stil architectonic ce farmecă veacurile…

De-a lungul istoriei sale piața s-a numit și Hauptplatz (Piața Principală), Domplatz (Piața Domului) și Piața Losonczy (după numele comitelui Ștefan Losonczy, ucis la 1552 când cetatea a fost cucerită de turci). Numele de Piața Unirii i-a fost dat în 1919, pentru că aici s-au oprit trupele române care au intrat în Timișoara.

Obiectivul găzduiește importante obiective turistice, precum  Domul Romano-catolic,Palatul  Baroc, Casa Brük, Catedrala Ortodoxă Sârbă, Monumentul Sfintei Treimi, fântâna cu apă minerală și alte monumente arhitecturale. Are o suprafață mare, dimensiunile fiind de 150 x 110 m.

Dezvoltarea Pieței Unirii este legată de istoria orașului. În 1716, trupele imperiale ale generalului  Eugeniu de Savoia au cucerit Timișoara din mâinile otomanilor, deschizând două secole de dezvoltare urbană în directă legătură custăpânirea austriacă și austro-ungară.

 Chiar în acel an a început redesenarea Timișoarei, care a devenit dintr-o cetate medievală înconjurată de mlaștini o fortăreață modernă cu străzi sistematizate.

În 1716, teritoriul actualei piețe era traversat de la colțul nord-vestic la cel sud-estic de un val de pământ, care făcea parte din fortificațiile Timișoarei. La exteriorul său era șanțul cetății. Dacă la acel moment valul deteriorat în asediu a fost reparat, la 1740a început demolarea lui și umplerea șanțului.

  Încă din 1733 se întocmiseră proiecte pentru amenajarea pieței.

Cartierul Cetate al Timișoarei și-a păstrat în mare măsură aspectul pe care îl avea când italianul Francesco Griselini a vizitat Timișoara, în a doua jumătate secolul al XVIII-lea. De pe vremea aceea există piețele Libertatii fosta Piața Paradei) și Unirii (fosta Piața Domului).

Au existat la vremea construirii pieței multe discuții privitoare la dimensiunea ei și la amplasarea bisericilor. În cele din urmă biserica romano-catolică a fost amplasată lateral de axul pieței, în timp cea biserica ortodoxă a fost amplasată pe axul central.

În 1736a început construcția Catedralei episcopale romano-catolice, arhitect fiind vienezul Fischer von Erlach (fiul),

 Între 1745 și 1748, a fost construită în stil baroc vienez și catedrala sârbească.

În 1754 a fost ridicată clădirea Prefecturii vechi (actualul Palat Baroc), fiind inițial sediul guvernatorilor civili ai Banatului. Atât în Piața Unirii, cât și în Piața Libertății, s-au păstrat o serie de clădiri din secolul al XVIII-lea, însă de multe ori doar interiorul s-a păstrat în forma originală, iar fațadele au fost modificate de-a lungul timpului.

La 1 noiembrie 1846, pianistul virtuoz Franz Liszt a poposit în Timișoara, în cadrul turneului despre care dorea să fie ultimul din cariera sa. Primirea care i s-a făcut a fost deosebită, în Piața Domului ridicându-i-se un arc de triumf, pe care erau înscrise cuvine de întâmpinare. Liszt a concertat la  2 noiembrie în sala festivă a primăriei, care se afla în clădirea care în prezent adăpostește cursurile primare ale Liceului „Nikolaus Lenau”.

După retragerea din Banat a trupelor sârbești, la 3 august 1919, trupele române intrate în Timișoara s-au îndreptat spre piață, unde urma să se desfășoare solemnitatea oficială a Unirii.

În  comunism, a fost construit un bloc în trepte în apropiata Piață Mărăști, care se repercutează din punct de vedere estetic negativ asupra Pieței Unirii, fiind ușor vizibil.

Trebuie știut, însă, că Șerban Sturdza a contribuit la restaurarea pieței în anii ’80. Pentru meritele sale, i-a fost decernat în 1987 Premiul UAR – Renovare Piața Unirii Timișoara – centrul istoric al orașului, fațade, mobilier urban, iluminat artistic, plantații.

De reținut, de asemenea, că în decembrie 2010, a fost propus un proiect de reabilitare a Cazărmii, care consta în adăugarea unui imobil de sticlă înalt de 8 până la 14 etaje. În întâlnirea informală în care a fost prezentată de arhitectul Dorin Ștefan, ideea s-a lovit de dezaprobarea arhitecților prezenți.

La începutul anului 2013, a fost anunțat un proiect amplu de reabilitare a centrului istoric al Timișoarei, în cadrul căruia urmau să fie reabilitate patru piețe, printre care și Piața Unirii, și mai multe străzi. Proiectul a început în octombrie 2013. În timp ce modificarea celorlalte piețe va fi substanțială și străzile urmează să fie transformate în zone pietonale, în Piața Unirii se vor face doar lucrări de înlocuire a rețelelor subterane și a pavajului.

Istoria stă aici de vorbă cu prezentul: În februarie 2014, arheologii care lucrau în Piața Unirii au găsit porțiuni din pavaj și trotuare din cărămidă, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, despre care se crede că duceau către dom. În aprilie în piață a fost făcută o descoperire arheologică neobișnuită, o cămilă de la mijlocul secolului al XVI-lea. 

Domul romano-catolic

Clădirea este situată la adresa Piața Unirii nr. 12. Piatra de temelie a domului romano-catolic a fost pusă la data de 6 august 1736. Construcția a durat zeci de ani, clădirea fiind terminată complet abia în 1774. Domul a fost afectat în timpul asediului din 1849.

Arhitectul a fost  Joseph Emanuel Fischer von Erlach.

 El și tatăl său au fost reprezentanți de seamă ai barocului vienez, Fischer von Erlach tatăl fiind arhitectul unui mare număr de palate din  Viena. Printre realizările celor doi se numără și sala monumentală a Bibliotecii Naționale din Austria, proiect care a fost conceput de tată și realizat de fiu.

Clădirea are formă de cruce, având o singură navă centrală. Pe coloanele dispuse de o parte și de alta a navei se sprijină acoperișul semicilindric.

Altarul principal a fost sculptat de Iosef Resler în 1775, iar pe lângă el, lăcașul de cult mai dispune de 9 altare laterale. Orga a fost construită de timișoreanul Leopold Wegenstein. Ceasurile de pe turnuri au fost construite de Iosif Riede.

Clădirea are de asemenea o criptă, în care sunt îngropate personalități catolice importante din istoria Timișoarei și a Banatului. Printre ele, generalul Georg von Rukavina, care a murit la  9 septembrie 1849 după ce participase la  depresurarea Timișoarei în același an, în timp ce cetatea era asediată de revoluționarii maghiari.

Casele canonicilor

Casele canonicilor sunt un ansamblu de patru clădiri declarate monument istoric aflate pe latura nordică a pieței, fiind lipite una de alta. Ele sunt atestate încă din anul 1758, deci este probabil să fi fost construite înainte de această dată. Caracteristice modei secolului al XVIII-lea în ce privește locuințele particulare erau casele cu parter și etaj, parterul fiind folosit de pe acea vreme ca spațiu comercial.

Conform istoricului Ioan Hațegan, la 1828 una din case era în proprietatea Episcopiei catolice, în timp ce celelalte trei erau deținute de particulari, anume Servinaț, Costea și Krautvaschel (ortografiat și Koszta, respectiv Krautwaschl). De-a lungul timpului și-a schimbat proprietarii și destinațiile comerciale. În anii ’80 ai secolului al XX-lea fațadele au fost renovate.

Potrivit mărturiilor vremii, în 1844 cele patru case aveau o singură fațadă, care a fost probabil deteriorată în cursul evenimentelor din 1849, după aceea fiind refăcute fațade individuale.

Clădirea școlii primare a Liceului „Nikolaus Lenau”

Clădirea adăpostește clasele primare (I-IV) ale Liceului „Nikolaus Lenau”. Fațada clădirii a fost refăcută între  1995și 1996, în stil… istoricist simplificat, proiectul aparținându-i arhitectei Lucia Pfaff.

Casa cu Lei

 Casa cu lei este un monument de arhitectură care a fost clădit inițial în stil baroc. Încă de la început a existat bovindoul cu contur rotund de pe colț. Imobilul a fost refăcut după 1900 în stil Secession, la acel moment fiind adăugați leii, care îi dau numele.

De-a lungul istoriei sale, a găzduit ospătăria „La Soarele de Aur”, băcănia „La Câinele Alb” și prăvălia „La Fluierul Mare”. În timpul regimului comunist Casa cu Lei a fost sediu pentru diverse oficii administrative, pentru ca după  Revoluția di 1989, să fie sediu pentru diferite firme.

Casa comunității ortodoxă

Pe locul actualei construcții este atestată pe planul cetății Timișoara încă de la 1752, o clădire care deservea comunitatea ortodoxă, atât cea română, cât și cea sârbească. Se afla acolo de asemenea un teren mlăștinos, rămășită a șanțurilor cetăți turcești. Planul exact al acelei clădiri s-a păstrat din 1786-1788.

Clădirea veche a fost însă demolată în anul 1812, iar în locul ei a fost ridicat imobilul actual în anul 1828, în Kasernenstil. Printre locuitorii faimoși ai clădirii au fost baronul de origine macedo-română Duca, juristul Alexandru Bugarschi și politicianul șvab Kaspar Muth.^[31]

Casele „La Elefant” și „La Trei Husari”

Pe locul ambelor clădiri exista încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea un imobil cu parter și etaj, proprietarul fiind un sticlar numit Mathias Simon

Casa „La Elefant” (al cărui nume – conform istoricului Ioan Hațegan are o origine neclară datorată probabil unui local numit astfel care a fost găzduit de respectiva clădire), este caracterizată de o fațadă barocă.

Clădirea a fost supraetajată în ani ’60 ai secolului al XX-lea. Fațada nu a avut mereu aspectul actual – care se datorează arhitectului Șerban Sturdza, cel care a remodelat-o în anii 1980-1981 în stil baroc. Arhitectul Sturdza declara într-un interviu că a ales să refacă fațada clădirii care la acel moment aparținea Trustului de construcții în stil «„istorist”, aducând-o cumva la aspectul său inițial». În continuare spunea că a fost criticat de colegi arhitecți, care i-au reproșat că nu a făcut o casă modernă, însă după mult deliberare Sturdza a ales o soluție „veche”, pentru a respecta coerența ansamblului pieței, hotărâre în care a fost susținut de șeful său Teodor Ciomocoș.

Casa „La Trei Husari”, situată la adresa Piața Unirii nr. 2, își trage numele de la ospătăria pe care a găzduit-o în incinta sa. La fel ca și casa „La Elefant” avea doar un etaj, însă a fost supraetajată în perioada interbelică. Deși zidăria inițială a fost menținută, în acea perioadă i-a fost aplicată o fațadă de vilă modernă interbelică, fațadă care nu se potrivea în ansamblul pieței. În consecință, fațada a fost remodelată de Șerban Sturdza în 1983, în wtil eclectic istoricist.

Casa Brück

Pe locul actualei case exista la 1758  o casă cu parter și etaj. De-a lungul timpului, în clădire a funcționat farmacia „La Crucea de Aur”. Imobilul actual a fost construit în 1910, fiind dat în comandă de Salomon Brück. Stilul arhitectonic este Szeceszió (stilul Secession din Ungaria), arhitect fiind László Székely și constructor Arnold Merbl.

Casa Brück este formată dintr-un subsol, parter și trei etaje. Fundația și zidurile sunt construite din cărămizi, iar fațada este decorată cu plăci ceramice care înfățișează motive din folclorul maghiar, tipice arhitecturii Szeceszió. Pe fronton sunt inscripționate literele BS, inițialele primului proprietar.

Casa a fost restaurată prin eforturile unui italian, Gianluca Testa, care a cumpărat un apartament și a făcut eforturi pentru a fi aprobate de către primărie planurile de refacere.  La parterul Casei Brück funcționează din 1910 o farmacie, care păstrează în parte mobilierul și vitrinele originale.

Palatul Baroc

Palatul Baroc a fost de la construirea lui sediu administrativ. În prezent găzduiește Muzeul de Artă al Timișoarei.

Palatul are o formă rectangulară. Are subsol, parter, două etaje și o mansardă. Structura s-a dezvoltat înglobând unele clădiri mai vechi, printre ele clădirea Oficiului minier din 1733. Palatul a găzduit de-a lungul istoriei sale personalități istorice importante, precum ÎmpăratulIosif al II-lea (1767), Împăratul Franz Joseph (în 1782) și cuplul regal al României,  Regele Ferdinand și Regina Maria (1923).

Fântâna

Se află între statuia Sfintei Treimi și domul catolic. Aducținea de apă s-a făcut printr-un foraj în anul 1894 până la adâncimea de 412 metri. Apa avea un conținut ridicat de magneziu și calciu și o temperatură de 24,5 grade. Timp îndelungat după săparea fântânii, pe lângă apă a mai ieșit la suprafață și gaz metan. Temperatura apei în timp a scăzut, ceea ce i-a crescut gradul de potabilitate.

Monumentul „Sfânta Treime”

Coloana Ciumei (în germană Pestsäule, Dreifaltigkeitssäule), Monumentul Sfintei Treimi – cunoscut și ca Statuia Ciumei, este înălțat în mijlocul pieței și amintește de încetarea epidemiei de ciumă care a devastat Banatul între 1731 și 1738. 

 Piatra de fundație a fost pusă la 23 noiembrie  1740 de către un consilier al administrației locale de pe atunci, Johann Anton Deschan von Hannsen. Este compus dintr-o coloană înaltă triunghiulară pe care tronează Sfânta Treime. La bază se află mai multe statui.

 O piață, o…poveste zidită. Cu file de istorie, arhitecți și meșteri neîntrecuți, regi și… atâtea amintiri…

foto: Facebook, ziare,com