Lucrarile in constructii au crescut in martie a.c. cu 36,6%

În luna martie 2021, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 36,6%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,8%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 2,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 0,9%.

În perioada 1.I-31.III.2021, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de perioada 1.I-31.III.2020 ca serie brută cu 1,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 1,2%.

Martie 2021 comparativ cu februarie 2021

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 36,6%, creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (+40,7%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+29,3%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+22,0%).

Pe obiecte de construcţii au avut loc creşteri astfel: construcţiile inginereşti (+49,6%), clădirile rezidenţiale (+31,9%) şi clădirile nerezidenţiale (+21,8%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 0,8%, creştere înregistrată la lucrările de construcţii noi (+4,4%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+2,5%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 22,1%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale cu 11,1%. Clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 12,2%, respectiv cu 0,4%.

Martie 2021 comparativ cu martie 2020

Volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 2,2%. Pe elemente de structură s-a înregistrat o creştere la lucrările de construcţii noi (+11,0%). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 21,7%, respectiv cu 12,0%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+14,1%) şi la construcţiile inginereşti (+1,1%). Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 4,9%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 0,9%. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la lucrările de reparaţii capitale (-21,3%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-9,7%). Lucrările de construcţii noi au crescut cu 6,0%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 5,8%, respectiv cu 4,9%. Clădirile rezidenţiale au crescut cu 10,0%.

Perioada 1.I-31.III.2021 comparativ cu perioada 1.I-31.III.2020

Volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 1,2%. Pe elemente de structură a avut loc o creştere la lucrările de construcţii noi cu 6,2%. Scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-12,3%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-7,8%).

Pe obiecte de construcţii au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+5,6%) şi la clădirile rezidenţiale (+2,6%), iar la  clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 6,6%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 1,2%, scădere înregistrată la lucrările de reparaţii capitale (-10,3%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-9,2%). Lucrările de construcţii noi au crescut cu 2,0%. Pe obiecte de construcţii, scăderi au avut loc la clădirile nerezidenţiale (-7,8%) şi la clădirile rezidenţiale (-6,9%). Construcţiile inginereşti au crescut cu 3,1%.

Indicii de volum în construcţii se determină prin deflatarea datelor valorice cu indicii de cost în construcţii pe elemente de structură şi pe obiecte de construcţii. Indicii de volum în construcţii sunt calculaţi pe total ramură construcţii (secţiunea F CAEN Rev.2), pe elemente de structură (lucrări de construcţii noi, reparaţii capitale şi lucrări de intreţinere şi reparaţii curente) şi pe obiecte de construcţii (clădiri rezidenţiale, clădiri nerezidenţiale şi construcţii inginereşti).

Indicii lucrărilor de construcţii pe total se calculează ca medie aritmetică ponderată a indicilor pe elemente de structură sau a indicilor pe obiecte de construcţii. Pe lângă indicii de volum în construcţii (serie brută), se calculează lunar şi indici ajustaţi cu numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate prin metoda regresivă, folosindu-se pachetul de programe JDEMETRA+ versiunea 2.0 (metoda TRAMO/SEATS), metodă recomandată de regulamentele europene referitoare la indicatorii pe termen scurt (Regulamentul Consiliului nr.1165/1998).

Previous post S-a semnat contractul pentru Centura de Nord a Bucurestiului
Next post Innovation in real estate consulting: Colliers tests the first real estate software robot, based on artificial intelligence and UiPath technologies, to automate Property Management services